Van Gaal a vorbit în premieră despre posibilitatea ca Ronaldo să se întoarcă la United: „E normal să îl vreau, dar e greu”

Van Gaal a vorbit în premieră despre posibilitatea ca Ronaldo să se întoarcă la United:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Louis van Gaal a vorbit în premieră despre posibilitatea ca Ronaldo să îmbrace din nou tricoul lui United. Tehnicianul olandez a admis că și l-ar dori în echipă, în condițiile în care portughezul este printre cei mai buni din lume, însă a negat că între cele două părți ar exista în acest moment contacte.

În ultima lună presa din Spania și din Anglia a scris intens despre posibilitatea ca Ronaldo să se întoarcă la prima lui dragoste, Manchester United. S-a discutat inclusiv despre momentul în care va avea loc mutarea – 2016 -, dar și despre salariul uriaș pe care „diavolii” i-l pregătesc. În sprijinul acestei variante, ziariștii au discutat despre diferența de viziune a lui Ronaldo și a șefilor de pe Bernabeu, portughezul nedigerând prea bine transferurile lui Xabi Alonso și Di Maria, văzuți de el doi dintre pilonii echipei.

Totuși, scenariul nu pare a avea în acest moment mari șanse de izbândă, în condițiile în care CR7 mai are contract cu gruparea blanco până în 2018, iar șefii de pe Bernabeu nu iau în calcul să îl cedeze, indiferent de suma care li s-ar oferi. Chiar și așa, jurnaliștii britanici l-au chestionat vineri pe Van Gaal în legătură cu posibilitatea ca mutarea să se realizeze, iar reacția olandezului ar putea să le dea apă la moară celor care îl văd pe lusitan înapoi pe Old Trafford.

Jucătorii ca Ronaldo îți dau întotdeauna încredere ca manager, e normal să îl vreau. Astfel de fotbaliști sunt o garanție a rezultatelor. Dar nu cred că Real Madrid va dori să îl vândă. Din punctul meu de vedere, este o discuție care se poartă mai mult în presă„, a declarat tehnicianul lui United, conform dailymail.co.uk, pentru ca apoi să discute și despre Falcao, ultimul jucător venit pe Old Trafford, căruia, potrivit presei britanice îi va fi greu să se integreze în mecanismul echipei, în condițiile în care Van Persie și Rooney sunt două piese fixe: „Nu cred că ei interferează în vreun fel. Sunt jucători de top și sunt fericit să îi am la dispoziție. Falcao este un atacant excelent, la fel și Van Persie și Rooney. Îi mai avem la dispoziție pe Januzaj și Wilson pentru ofensivă. Sunt cinci jucători de mare calitate pe două posturi. Dar vom disputa foarte multe meciuri și e excelent faptul că am de unde alege„.

„Toată lumea știe cât am iubit-o pe Manchester United, dar casa mea este acum Real Madrid. Sunt foarte fericit aici”
Cristiano Ronaldo

84 de goluri a marcat CR7 pentru „diavoli”, în perioada 2003-2009. A cucerit cu United 9 trofee, printre care trei titluri consecutive (2006-2009) și Liga Campionilor (2008)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×